METODE DE TRATAMENT ALE INFERTILITATII LA BARBATI, PAS CU PAS

Faza 1

Evaluarea istoricului medical (anamneza), examenul ginecologic, ecografia, regularitatea ciclului menstrual, măsurarea temperaturii imediat după trezire (temperatura bazală), actul sexual la momentul optim, analiza hormonală.

Faza a 2-a

Spermograma (analiza medicală prin care se evaluează cantitatea, numărul, motilitatea și forma spermatozoizilor) efectuată de un urolog, monitorizarea ciclului menstrual prin ecografie (mucoasa uterină), analiza hormonală, actul sexual la momentul optim.

Dacă spermograma prezintă rezultate anormale, se recomandă consultarea unui medic și, în acest stadiu, administrarea PROFERTIL®. În multe cazuri este posibil să se evite a treia fază (ex: inseminarea artificială).

Faza a 3-a

Dacă rezultatul spermogramei din faza a doua este anormal sau dacă partenera are trompele uterine blocate, abordarea recomandată este înseminarea artificială (FIV).

Ca supliment la tratamentul FIV, PROfertil® poate crește șansele de succes.

În special, poate fi posibilă o îmbunătățire treptată, adică tratamentul ICSI poate fi în mod ideal evitat. Terapia ICSI este recomandată în cazul în care analizele indică o calitate foarte slabă a spermatozoizilor (mai puțin de cinci până la zece milioane pe mililitru) sau o morfologie slabă a spermatozoizilor (aspectul, forma spermatozoizilor).

METODE DE TRATAMENT

Terapia hormonalăAtunci când cauza infertilității este o dereglare hormonală de obicei se începe cu un tratament hormonal. Pentru parteneră se urmează tratamente cu medicamente ce pot regla ciclul menstrual și pot declanșa ovulația. Pentru bărbați, astfel de medicamente pot fi utilizate pentru a trata afecțiunile hormonale (de exemplu, deficiența de testosteron).
Inseminarea intrauterină (transfer de spermatozoizi)Inseminarea intrauterină este o procedură medicală prin care medicul injectează lichid seminal purificat concentrat în uter, vagin, col uterin sau trompe uterine. Această metodă se aplică când calitatea spermatozoizilor este ușor afectată sau în cazul în care colul uterin este atât de cicatrizat (din cauza infecției sau inflamației) încât sperma are dificultăți să ajungă în uter. Uneori, este necesară stimularea ovulației cu medicație înainte de procedură.
Fertilizare in vitro (FIV)În această tehnică, fecundarea ovulului nu se produce în interiorul corpului uman ci în laborator. Procedura FIV se ia în considerare la femeile care, urmare a unui proces inflamator cronic la nivelul trompelor uterine, au dezvoltat aderențe care împiedică pasajul ovulelor de la ovare către uter. FIV poate ajuta în obținerea sarcinii, la femeile cu fibrom uterin sau la cele care dezvoltă anticorpi împotriva spermatozoizilor. De asemenea, FIV poate fi recomandată în situația în care spermograma indică o calitatea a spermei bărbatului inadecvată sau chiar dacă medicul nu a găsit nicio cauză pentru infertilitate.
Injectare intracitoplasmatică de spermatozoizi (ICSI)Procedura ICSI presupune injectarea spermatozoidului direct în ovul. Procedura se aplică atunci când spermatozoidul nu poate fecunda ovulul, nici în mod natural și nici în laborator. De asemenea, această procedură se mai aplică atunci cănd procedura FIV a eșuat.
Extragerea spermatozoizilorColectarea spermatozoizilor din epididim (aspirarea microchirurgicală a spermatozoizilor din epididim, MESA) poate ajuta dacă vasele deferente sunt blocate și nu pot fi deschise prin intervenție chirurgicală sau dacă spermatozoizii din eșantionul de spermă nu prezinta motilitate (nu se mișcă). Aceasta este o opțiune dacă bărbatul nu poate ejacula, cum ar fi în cazul în care este paraplegic sau a avut, de exemplu, o intervenție chirurgicală pentru o tumoră. Dacă tehnica MESA nu poate fi efectuată, unii medici recomandă TESE (extracția spermatozoizilor de la nivelul testiculelor), unde medicul extrage spermatozoizii din testicule, mai exact de pe suprafața celulelor Sertoli, aflate un epiteliul seminal. Tehnicile MESA și TESE sunt întotdeauna combinate cu procedura ICSI.
MESA – microsurgical epididymal sperm aspiration
TESE – testicular sperm extraction
Intervenții chirurgicaleO intervenție chirurgicală poate fi necesară pentru obținerea sarcinii dacă trompele uterine sunt inchise sau aderențele în zona abdomenului împiedică apariția sarcinii. În unele cazuri, medicii chirurgi intervin pentru a deschide canalele seminale blocate, de exemplu după o intervenție chirurgicală de hernie inghinală.